China va avea o creştere economică sub 6% în următorii cinci ani

Autor: Mihai Gongoroi 08.12.2019

Creşterea economică potenţială a Chinei va fi sub 6% în următorii cinci ani, a declarat, sâmbătă, Liu Shijin, consilier pentru politici la banca centrală a Chinei, anunţă agenţia de presă Reuters.

Economia chineză ar putea creşte într-un ritm cuprins între 5% şi 6% din 2020 până în 2025, a afirmat Liu, în cadrul unei conferinţe la Beijing.

Politica monetară a Chinei este deja destul de relaxată, iar încercarea de a stimula economia să crească peste potenţial ar putea provoca „căderea de pe o stâncă”, a completat el.

Creşterea economică a Chinei a încetinit mai mult decât era anticipat în cel de-al treilea trimestru din 2019, la 6% în ritm anual. Aceste este cel mai slab ritm de creştere din ultimii aproape 30 de ani, evoluţie situată la pragul de jos al ţintei guvernamentale pentru întreg anul 2019, de 6,0% - 6,5%.

În pofida problemelor din economie, factorii decidenţi de la Beijing au rămas reticenţi în a crea prea multă monedă de teama creşterii riscurilor financiare, având în vedere nivelurile deja ridicate ale datoriei.

Yi Gang, guvernatorul băncii centrale chineze, a reiterat săptămâna trecută într-un articol în presa de partid că Beijingul nu va recurge la relaxare cantitativă (tipărire de bani - n.r.) şi că se angajează să menţină o politică monetară prudentă.