Câteva bănci din România au semnat un acord de pregătire profesională a angajaţilor, o investiţie de câteva sute de mii de euro

Autor: Răzvan Botea 20.11.2019

Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), Federaţia Patronală a Serviciilor Financiare - FinBan şi Federaţia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci (FSAB) au semnat un acord pentru implementarea unui proiect de pregătire profesională a angajaţilor, care presupune distribuirea de 500 de cursuri în format electronic, dintre care jumătate vor fi disponibile şi în limba engleză, potrivit informaţiilor transmise de CPBR. 

Reprezentanţii acestor entităţi au declarat că investiţia nu poate fi făcută publică, dar că este de ordinul sutelor de mii de euro. CPBR a derulat un proces de selecţie al celor mai potriviţi furnizori, selectând în cele din urmă „The e-Learning Company“, care reprezintă în România o companie de soluţii de e-Learning Skillsoft din SUA. CPBR nu a condiţionat furnizorului exclusivitatea pe cursurile puse la dispoziţie, astfel că şi alte bănci/entităţi ale sectorului financiar care nu sunt membre ale CPBR pot identifica soluţii cu ajutorul furnizorului.