Fraţii Buzoianu investesc 14 mil. euro în cea de-a treia clădire de birouri dezvoltată pe platforma fostei fabrici de dulciuri Feleacul din Cluj

Autor: Laurentiu Cotu 20.11.2019

Proiectul de reconversie a fostei platforme industriale Feleacul (unde se producea celebrul Pufarin) a fost lansat în perioada de dinainte de criză.

Dezvoltatorul imobiliar Felinvest, controlat de familia Buzoianu, care deţine şi hotelul de 5 stele Opera Plaza din Cluj-Napoca, investeşte 14 mil. euro în cea de-a treia clădire de birouri dezvoltată pe platforma fostei fabrici de dulciuri Feleacul din Cluj.

Cea de-a treia clădire de birouri din Cluj Business Campus (CBC), ce ur­mea­ză să fie finalizată în prima parte a anului 2020, a atins în prezent un grad de preînchiriere de 70%, printre chiriaşi aflându-se companiile Bit­­defender, Accesa, Ca­ta­lysts şi Royal School.