Cel puţin 12 morţi, inclusiv copii, în urma unei explozii din capitala Afganistanului

Autori: Lacramioara Ivaz , Mediafax 13.11.2019

Atacul cu bombă, care a provocat explozia unei maşini miercuri dimineaţă, determinând moartea a 12 persoane, inclusiv copii, îi viza pe angajaţii unei firme private de securitate care se deplasau în cadrul unui convoi rutier, relatează site-ul postului Al Jazeera. 

Explozia a avut loc în regiunea Qasaba din capitala Afganistanului, Kabul, şi viza, conform declaraţiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Nasrat Rahimi, compania de servicii de securitate The GardaWorld, cu sediul la Montreal, Canada.

În urma incidentului, alte 20 de persoane au fost rănite; din rândul victimelor, patru persoane sunt de naţionalitate străină, identitatea lor nefiind publicată. Similar, un autovehicul al companiei, şi alte două private au fost distruse în timpul exploziei.

Până în acest moment, nicio grupare nu a revendicat atacul.