Octombrie, a doua lună pe minus la Bursă în 2019 după ianuarie: indicele principal BET a scăzut cu 0,6%

Autor: Liviu Popescu 06.11.2019

Indicele principal BET, al celor mai tranzacţionate 16 acţiuni de la Bursa de la Bucureşti, s-a depreciat cu 0,6% în luna octombrie şi a înregistrat astfel al doilea declin lunar din 2019, arată datele agregate de ZF. Spre comparaţie, în luna ianuarie, indicele principal s-a depreciat cu 5,9% în contextul în care bursa de la Bucureşti încă era captivă declaraţiilor politice de după Ordonanţa 114. În octombrie

s-a consumat sezonul de plată al dividendelor pentru 2019, an în care companiile listate la bursă au distribuit dividende de circa 7,2 miliarde de lei (1,5 mld. euro), în scădere cu 6% faţă de anul precedent, dinamică determinată în principal de scăderea unor rezultate financiare în cazul unor companii de stat. Statul român, prin Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei, a fost şi în acest an marele câştigător în contextul în care bugetul de stat a fost alimentat cu 2,1 mld. lei, adică 30% din valoarea totală a dividendelor pe care companiile listate le vor repartiza în 2019. Capitalizarea companiilor listate la Bucureşti a fost la final de octombrie de 171 miliarde de lei. Spre comparaţie, la decembrie 2018, valoarea companiilor listate era de 142 miliarde de lei, arată datele din rapoartele lunare ale operatorului pieţei de capital din România.