Un pachet de 10% din Contactoare Buzău, producător de echipament de electric de joasă tensiune, schimbă proprietarii. SIF Oltenia ar putea fi vânzătorul în tranzacţia de 1,7 mil. lei

Autor: Liviu Popescu 25.10.2019

Vineri la ora 11:36 în sistemul de tranzacţionare al bursei de la Bucureşti a fost publicată o singură tranzacţie de 1,7 milioane de lei cu acţiuni ale din Contactoare Buzău, producător de echipament de electric de joasă tensiune.

Astfel 290.730 de acţiuni ale companiei din Buzău au schimbat proprietarii, adică un pachet de 10%, potrivit calculelor ZF.

Acţionariatul Contactoare Buzău este format din Serviciile Comerciale Române, companie a antreprenorului Ştefan Vuza, cu un pachet de 2,3 milioane de acţiuni, dar şi SIF Oltenia cu un număr de 290.730 de unităţi, ceea ce înseamnă că societatea din Bănie a vândut cel mai probabil acest pachet.

Până la ora redactării acestei ştiri, nici vânzătorul şi nici cumpărătorul nu au fost publicaţi la bursă. Contactoarea Buzău are 14,3 mil. lei capitalizare.