Marsh, Banca Transilvania şi Vodafone au organizat #ReWrite: Hackathon în perioada 19-20 octombrie

Autor: Mircea Nica 21.10.2019

Marsh împreună cu Banca Transilvania şi Vodafone au organizat evenimentul #ReWrite: Hackathon, care a fost derulat la nivel continental şi a facilitat accesul femeilor în insuretech, conform Marsh România.

„ReWrite Hackathon este o premieră pentru România şi este rezultatul preocupării noastre de a stimula zona de inovare în fintech şi de a descoperi şi implementa noi soluţii inovatoare bazate pe tehnologiile emergente“, a spus Cristian Fugaciu, CEO, Marsh România.

Evenimentul a fost organizat simultan în Bucureşti, München, Viena, Stockholm, Istanbul, Milano şi Varşovia. Acesta a avut ca obiectiv crearea oportunităţilor şi dezvoltarea generaţiei următoare de soluţii de asigurări şi inovaţii pentru diminuarea riscurilor.

Competiţia a fost destinată exclusiv femeilor, iar în prim plan au fost subiecte legate de tehnologiile emergente precum blockchain, IoT, AI sau cloud. Marele premiu al competiţiei constă în 10.000 de euro, care va fi acordat cu ocazia FERMA forum (Federation of European Risk Management Associations) în luna noiembrie la Berlin.