Un cutremur cu magnitudinea de 2,6 grade s-a produs în judeţul Vrancea

Ziarul Financiar 06.10.2019

Un cutremur cu magnitudinea de 2,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică, în zona seismică Vrancea, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 103 kilometri.

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului oraşele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Odobeşti (28 km), Panciu (31 km), Focşani (42 km), Oneşti (42 km), Mărăşeşti (44 km).

Seismul s-a produs la ora 3.13, la adâncimea de 103 kilometri şi a avut magnitudinea de 2,6 grade pe scara Richter.

Cel mai puternic cutremur înregistrat în acest an, cu magnitudinea de 4,5 pe scara Richter, s-a produs în 3 septembrie, în zona seismică Vrancea.