Dezvoltatorul francez Ceetrus, care deţine proiectul Coresi din Braşov, a dus retailerii Decathlon şi Casa Rusu într-un centru comercial la Satu Mare
♦ Ceetrus deţine spaţiul unui hipermarket Auchan la Satu Mare, iar în 2017 a mai cumpărat un teren de 7 hectare pentru a dezvolta un proiect de tip strip mall, cu magazine şi cinema ♦ Întregul proiect poartă numele de Aushopping Satu Mare.
Retailerii Decathlon şi Casa Rusu au deschis ieri două magazine în Aushopping Satu Mare, dezvoltat de compania imobiliară Ceetrus (fostul Immochan), în condiţiile în care centrul comercial derulează investiţii de 11,5 milioane euro pentru dublarea suprafeţei totale de vânzare.
Noul Decathlon are o suprafaţă de 1.480 de metri pătraţi, în timp ce Casa Rusu, magazin de mobilier, are o suprafaţă de peste 1.300 de metri pătraţi.
Auchan şi Decathlon, la fel ca Ceetrus, sunt branduri controlate de miliardarii francezi Mulliez.