Reţeaua iSTYLE, reseller Apple, mizează pe afaceri de 45 milioane euro în 2019, plus 17%

Autor: Ioana Nita 30.09.2019

„O parte din creştere este organică, iar o altă parte este influenţată de deciziile pe care le-am luat în ceea ce priveşte introducerea unor servicii noi în ultimul an, cum este serviciul de închiriere telefoane pentru utilizatorii de iPhone care îşi lasă smartphone-ul în service“

iSTYLE, cea mai mare reţea din Europa Centrală şi de Est care comercializează produse ale gigantului american Apple cu statut de reseller premium, are în plan să îşi majoreze anul acesta businessul local cu circa 17%, urmând să ajungă astfel la o cifră de afaceri de peste 45 milioane euro, conform reprezentanţilor locali ai grupului. Anul trecut, iSTYLE Retail SRL, subsidiara locală a reţelei, a avut afaceri de 181,3 milioane lei (38,9 milioane euro), în creştere cu 16% faţă de 2017, conform datelor raportate la Ministerul de Finanţe.