Fernando Mihăilescu, un ofiţer de navigaţie şi campion mondial la pescuit, are o cramă-butic şi produce 10.000 de sticle de vin sub brandul Ferdi

Autor: Cristina Roşca 26.09.2019

Fernando Mihăilescu este de formaţie ofiţer de navigaţie, dar de când se ştie s-a simţit antreprenor, motiv pentru care de-a lungul anilor a investit în mai multe businessuri din domenii variate, de la textile la comerţ alimentar şi de la restaurante la producţie de vin. Acum, el îşi concentrează atenţia pe acest din urmă domeniu, realizând anual 10.000 de sticle de vin sub brandul Ferdi.

„Crama Ferdi are în proprietate 1,5 hectare de viţă-de-vie, plantată acum 10 ani, în regiunea viticolă Dealu Mare. Eu personal lucrez via, precum şi alte 1,5 hectare ale unor vecini, care nu se mai pot ocupa de ele, cumpărând apoi de la ei strugurii lucraţi de mine; deoarece când doreşti să obţii vinuri de o calitate superioară trebuie să te îngrijeşti atât de vie, cât şi de selecţia strugurilor“, spune antreprenorul.