Morgan Stanley preia oficial America House alături de David Hay, fostul director al AFI Europe România

Ziarul Financiar 25.09.2019

Morgan Stanley Real Estate Investing, divizia de investiţii imobiliare a grupului Morgan Stanley, cu active sub administrare în valoare de aproximativ 40 de miliarde de lire sterline, în parteneriat cu David Hay, fostul CEO al AFI Europe România, a achiziţionat birourile America House, din Piaţa Victoriei din Capitală de la francezii de la AEW, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii imobiliare din lume, parte a grupului financiar francez Natixis.

Potrivit datelor din piaţă, tranzacţia s-a ridicat la circa 90 mil. euro, clădirea fiind vândută cu 30 mil. euro mai puţin decât a fost achiziţionată în 2007. La acea vreme AEW a intrat în România în 2007, achiziţionând America House de la Globe Trade Center (GTC). Clădirea era cumpărată cu un randament investiţional record de numai 5,6%, cel mai mic parafat pe piaţa locală de birouri. Ulterior yieldurile prime au urcat spre 10%, după care s-au comprimat treptat spre 7% în prezent, când deja sunt aşteptate tranzacţii cu yield sub 7. America House are o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 28.000 de metri pătraţi, iar portofoliul de chiriaşi include companii precum Schlumberger, Ţuca Zbârcea & Asociaţii, McDonald’s, Ambasada Japoniei şi Mastercard şi beneficiază şi de una dintre cele mai mari zone de retail dintr-o clădire de birouri. Spaţiile de retail acoperă aproximativ 4.000 de metri pătraţi şi cuprind unităţi World Class, Starbucks, McDonald’s, Cooperativa FruFru sau Cărtureşti.