Premierul britanic Boris Johnson susţine sus şi tare că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie: Ar trebui să se organizeze alegeri anticipate

Autor: Mihai Draghici 24.09.2019

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a sugerat marţi că ar trebui organizate alegeri parlamentare anticipate, insistând că ţara oricum va părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie, informează agenţia Reuters.

"Un lucru evident ar fi convocarea alegerilor. Jeremy Corbyn este ilogic. Ar trebui să organizeze alegeri", a declarat Boris Johnson, referindu-se la liderul Partidului Laburist (centru-stânga, opoziţie).

"În momentul de faţă, legea prevede că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie orice ar fi; ar fi interesant să obţinem un acord bun, iar noi lucrăm la acest lucru", a subliniat Johnson.