Delia Iliasa, Medicover: Zona de Nord a Europei este prielnică pentru achiziţiile în zona medicală. În România piaţa este fragmentată şi are nevoie de consolidare

Autor: Alexandra Cepăreanu 17.09.2019

Piaţa de fuziuni şi achiziţii a centrelor medicale private din România este fragmentată şi are nevoie de consolidare, a spus Delia Iliasa, director naţional al Clinicilor Medicover şi director comercial al companiei Medicover România, la ZF Health&Pharma Summit'19.

„Zona de Nord a Europei este prielnică pentru achiziţiile în zona medicală, asta se întâmplă în toată lumea. În România, piaţa este fragmentată şi are nevoie de consolidare, realitatea este că, costul îngrijirilor medicale creşte şi pentru a rezista pe piaţă micii jucători trebuie să se integreze”, a spus Delia Iliasa.