Ungurii de la OTP au cel mai performant fond de obligaţiuni din România, cu un randament de 6,4% în ultimele 12 luni

Autor: Liviu Popescu 13.09.2019

OTP Fonduri, administrator a circa 580 mil. lei, are cel mai performant fond de obligaţiuni din România, cu un randament de 6,4% în ultimele 12 luni şi aproape 10% în ultimele 36 de luni, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).

OTP Obligaţiuni are două clase de unităţi, respectiv „I“ pentru instituţionali şi „R“ pentru retail, iar în clasamentul celor mai performante 10 fonduri de obligaţiuni este prezent şi cu fondul OTP Dollar Bond.

„Echipa de investiţii şi-a urmat convingerile puternice, astfel că până la finalul anului 2018 am crescut lichiditatea fondurilor, am redus drastic durata plasamentelor (modified duration subunitar) şi ponderea titlurilor româneşti în portofolii. La începutul anului 2019 am văzut valoare în obligaţiunile României în EUR, USD şi RON şi am crescut ponderea acestora în toate fondurile de obligaţiuni“, spune Dragoş Manolescu, director general adjunct al OTP AM.