Europa se pregăteşte pentru ce este mai rău: „În prezent, scenariul central al Brexit este cel fără acord"

Autori: Mihai Draghici , Mediafax 21.08.2019

 Ipoteza centrală analizată în prezent de Uniunea Europeană este a producerii unui Brexit fără acord, a anunţat miercuri Palatul Elysée, înaintea unei întrevederi a preşedintelui Emmanuel Macroc cu premierul britanic, Boris Johnson.

"În prezent, scenariul central al Brexit este cel fără acord", a transmis Preşedinţia Franţei.

"Există o fermitate europeană asupra principiilor, dar există voinţa discuţiilor cu Marea Britanie pe diverse puncte", a subliniat Palatul Elysée.

Emmanuel Macron va avea joi un dejun de lucru cu Boris Johnson. Vineri, premierul britanic se va întâlni la Berlin cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei.