Veşti proaste. Investitorii străini au adus doar 34 mil. euro la capitalul instituţiilor financiare deţinute local în S1/2019, de patru ori mai puţin decât în S1/2018

Autor: Anelis Baciu 30.07.2019

Investitorii străini au adus 159 milioane de lei (34 mil. euro) la capitalul instituţiilor financiare pe care le deţin local în prima jumătate a acestui an, de circa patru ori mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele agregate de ZF de la Registrul Comerţului.

Reducerea drastică a injecţiilor de capital din primul semestru reprezintă o veste proas­tă pentru economia locală care se traduce într-un apetit scăzut al investitorilor pentru angajarea în proiecte noi de dezvoltare.