ZF Live. Adrian Codîrlaşu, CFA: Văzând cum a evoluat deficitul comercial şi la creşterea din retail, mă aştept ca cifrele de creştere economică din T2 să fie în continuare ridicate, de 4-5%. "Situaţia actuală a României este bună din punct de vedere macroeconomic, dar există şi riscuri."

Autor: Ramona Cornea 29.07.2019

„Situaţia actuală a României este bună din punct de vedere macroeconomic, dar există şi riscuri. Am avut o creştere economică de 5% în ultimul trimestru, însă o mare parte din această creştere economică este pe datorie.“



Deficitul bugetar este la maximum pe ciclul eco­nomic şi nu este o situaţie foarte bună. Pe vârful de ciclu economic noi avem şi vârful de deficit bugetar şi ar fi trebuit să fie exact invers – pe vârful de creştere economică să avem un deficit bugetar cât mai mic, chiar pe zero, crede Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA - Asociaţia Analiştilor Financiari.

„Faptul că economia românească creşte puternic se vede în deficitul de cont curent. Uitându-mă la cum a evoluat deficitul comercial şi la creşterea din retail, mă aştept ca cifrele de creştere din T2 să fie în continuare ridicate, în intervalul 4-5%. Prin­cipalul semnal îl văd în creşterea substan­ţială a deficitului comercial, ceea ce în­seamnă că au fost bani care au cerut să cum­pere bunuri şi servicii“, a declarat Adrian Codîrlaşu în cadrul emisiunii de business ZF Live.  Preşedintele CFA consideră că, pe tot anul, creşterea economică va fi de 3,5 – 4%.