Business internaţional. Acţiunile Alphabet, compania-mamă a Google, s-au apreciat vineri cu peste 10% pe fondul unor rezultate trimestriale peste aşteptările pieţei

Autor: Tibi Oprea 29.07.2019

Actiunile Alphabet (GOOG), compania-mamă a Google, s-au apreciat în şedinţa de tranzacţionare de vineri cu 10,45% pe bursa electronica Nasdaq, până la 1,250,41 dolari pe acţiune, după ce compania a raportat rezultate trimestriale aferente T2/2019 peste aşteptările pieţei, temperând o parte din temerile investitorilor cu privire la viito­rul segmentului de promovare online, potrivit Reuters.

Afacerile companiei din cel de-al doilea trimestru din 2019 au fost în sumă de 38,9 mld. dolari, în creştere cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi în creştere cu 17% faţă de T1/2019, mar­când astfel al doilea trimestru consecutiv de creşteri de aproximativ 20% pentru prima oară în ultimii trei ani.

Profitul net s-a majorat cu 24%, la 9,9 mld. dolari. Spre comparaţie, estimările analiş­tilor erau de 8,02 mld. dolari.