Turcii de la Superlit, care produc ţevi la Buzău, au ajuns la afaceri de 51 mil. lei în 2018, plus 4%: Sunt uşoare semne de „dezgheţ“ şi pe piaţa internă

Autor: Alina-Elena Vasiliu 29.07.2019

Tuburile şi ţevile Superlit sunt folosite în proiecte de infrastructură, de canalizare, reţele de apă, irigaţii, microhidrocentrale, tancuri de retenţie a apelor pluviale sau reziduale, conducte.



Producătorul turc de ţevi şi tuburi Superlit şi-a majorat afacerile cu 4% în 2018 şi  a ajuns la un business de 51 de milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Compania a trecut din nou pe pierdere, după un an de profit, pre­cedat, de asemenea, de mai mulţi ani cu pierderi. Numărul de angajaţi a depăşit 90 anul trecut, spun oficialii companiei, iar creşterea a continuat şi în 2019, astfel că Superlit numără acum peste o sută de salariaţi pe plan local.