Datoria externă a României continuă să crească: În primele cinci luni din 2019 a ajuns la 103,5 miliarde euro, după un avans de 4,1 miliarde euro

Autor: Cristina Bellu 15.07.2019

Datoria externă totală a României a crescut în primele cinci luni din 2019 cu 4,1 miliarde euro, la un total de 103,5 miliarde euro, din care datoria pe termen lung are o pondere de 67%, arată datele BNR.

În ceea ce priveşte datoria externă pe termen scurt, aceasta a înregistrat la finalul lunii mai nivelul de 34 mld. euro (32,9 % din totalul datoriei externe), în creştere cu 8,3 % faţă de 31 decembrie 2018.  

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,5 % în perioada ianuarie - mai 2019, comparativ cu 21,2% în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 mai 2019 a fost de 4,6 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 mai 2019 a fost de 72,6%, comparativ cu 74,3% la 31 decembrie 2018.

Datoria externă totală a scăzut din 2012 până în 2015 de la 100,8 miliarde de euro la 90,4 miliarde de euro, iar de atunci a reînceput să crească, ajungând la 98,4 miliarde de euro la finalul lui 2018 şi 99,8 miliarde de euro la finalul lui martie 2019. În luna aprilie 2019, datoria externă a trecut de pragul de 100 miliarde euro, prima dată după 2012.