O scădere de 1.800 dolari în 10 minute: Bitcoin reaminteşte investitorilor că este un activ extrem de volatil

Autor: Alex Ciutacu 01.07.2019

După ce a înregistrat una dintre cele mai bune perioade de creştere din istorie în doar câteva săptămâni şi s-a apropiat de pragul de 14.000 de dolari, bitcoin a scăzut brusc, şi le-a amintit investitorilor instituţionali de ce nu au destul apetit de risc pentru acest activ.

Bitcoin a crescut săptămâna aceasta cu aproape 40% până la 13.852 dolari - cel mai înalt nivel din ianuarie 2018 şi până în prezent. Dar moneda s-a lovit de un zid miercuri noapte în jurul orei 23.30, potrivit Bloomberg, şi a scăzut cu peste 1.800 de dolari în doar 10 minute.