O piaţă care creşte odată cu sectorul: Vânzările de tractoare şi combine agricole urcă încet cu circa 100 de unităţi anual

Autor: Bogdan Alecu 20.06.2019

Vremea tot mai „temperamentală“ şi nevoia de eficienţă împing tot mai multe ferme spre achiziţia de tractoare de mare putere cu şenile, capabile de a lucra terenul indiferent de umiditatea solului ♦ În continuare piaţa aceasta este de circa 2.500 de unităţi, pe măsură ce în fiecare an volumele cresc cu circa 100 de unităţi.



Anul 2019 promite a fi unul interesant pentru piaţa locală de tractoare, în condiţiile în care pentru prima dată după 2007 un jucător local vine cu un model produs în România.

„Anul trecut, IRUM a finalizat execuţia şi omologarea de tip a noului tractor agricol românesc, denumit TAGRO, un proiect ce aparţine în totalitate companiei noastre. Dezvoltarea prototipurilor s-a făcut utilizând cele mai moderne metode de lucru existente în realizarea acestor tipuri de produse, investiţia totală ridicându-se la peste 4 milioane de euro“, a declarat pentru ZF Transilvania Mircea Eugen Oltean, directorul general al IRUM Reghin.

Producţia în serie a tractorului TAGRO va începe în aprilie 2019, iar în primul an vor fi fabricate şi vândute 200 de unităţi, în 2020 se va ajunge la 300 de tractoare, iar până la finele lui 2021 compania vrea să depăşească pragul de 500 de utilaje agricole de acest tip produse şi comercializate. Noul tractor agricol românesc este rezultatul centrului de cercetare şi dezvoltare iFOR, o investiţie totală de 11,9 mil. lei (circa 2,7 mil. euro), cofinanţată parţial printr-un proiect european de 6,4 mil. lei, realizată de IRUM la Reghin.