Britanicii de la Kingfisher au făcut afaceri de 865 mil. lei în România în 2018 şi se apropie de 1.000 de angajaţi

Autor: Alina-Elena Vasiliu 06.06.2019

Avansul cifrei de afaceri a Bricostore anul trecut – de 24% faţă de anul anterior – este cel mai mare din ultimii ani, compania având şi perioade de scădere a afacerilor.

Kingfisher, grupul britanic care deţine magazinele Brico Dépôt şi Praktiker în România, a ajuns la afaceri de 865 de milioane de lei pe piaţa locală prin compania Bricostore, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Bricostore a continuat să înregistreze pierderi, care au coborât uşor anul trecut, la circa 35 de milioane de lei. În schimb, numărul mediu de angajaţi a continuat să crească, apropiindu-se vertiginos de 1.000.