Proiectele vechi prind viaţă după europarlamentare: Tăriceanu vrea să privatizeze 15-20% din acţiunile Hidroelectrica. Este plauzibil?

Autor: Tibi Oprea 31.05.2019

Hidroelectrica estimează că în 2019 va acorda dividende de 713 milioane de lei.

Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a anunţat miercuri după şedinţa de partid privind continuarea guvernării că vrea să privatizeze un pachet de 15-20% din acţiunile companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, astfel încât acţionarii privaţi să fie reprezentaţi într-o pondere mai mare în ma­nagement.