Indicatorul CFA: analiştii financiari estimează depreciere a monedei naţionale la 4,84 lei/euro în următorul an

Autor: Cristina Bellu 29.05.2019

Încrederea analiştilor financiari în economie a fost mai redusă în aprilie 2019 faţă de perioada similară din 2018.



Încrederea în evoluţia economiei a analiştilor financiari a crescut în aprilie faţă de luna anterioară, dar este în continuare sub nivelul din perioada similară a anului trecut, aceştia anticipând totodată deprecierea monedei naţionale în 12 luni la 4,84 lei/euro şi o inflaţie de 4,15%.

Ieri, cursul de schimb a fost de 4,76 lei / 1 euro, iar valoarea inflaţiei era de 4,11%, potrivit datelor Băncii Naţionale.

În luna aprilie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 11,6 punc­te, până la valoarea de 46,6 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul a scăzut cu 2,9 puncte. Această evoluţie s-a da­torat ambelor componente ale indi­catorului.

Astfel, Indicatorul Condiţiilor Curente a crescut faţă de luna anterioară cu 12,8 puncte, până la valoarea de 59,9 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul Condi­ţiilor Curente a scăzut cu 6,1 puncte. Indi­catorul Anticipaţiilor a crescut cu 11,1 puncte, până la valoarea de 39,9 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indica­torul Anticipaţiilor a scăzut cu 1,2 puncte.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, analiştii de la CFA anticipează o de­pre­ciere a leului în următoarele 12 luni. Ast­fel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru ori­zontul de 6 luni este de 4,7859, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cur­sului anticipat este de 4,8481.  De ase­me­nea, analiştii financiari estimează o rată a in­fla­­ţiei pentru orizontul de 12 luni (mai 2020 / mai 2019) de 4,15%. Indicatorul CFA Ro­­mânia de Încredere Macroeconomică a fost lansat de CFA Ro­mânia în mai 2011 şi re­pre­zintă un indi­ca­tor prin intermediul căruia aso­ciaţia vrea să cuantifice anticipaţiile ana­liş­tilor financiari cu privire la activitatea eco­nomică în România pentru un orizont de un an.