Duminică la 17:00 se decide campioana în Premier League

Ziarul Financiar 12.05.2019

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, nu vrea să afle în timpul meciului echipei sale cu Brighton, hotărâtor pentru titlu, ce se petrece la Liverpool, acolo unde "cormoranii" evoluează împotriva celor de la Wolverhampton. 

Duminică după-amiază, de la ora 17:00, se decide campioana din Premier League. Trupa lui Guardiola are 95 de puncte, iar cea a lui Klopp e la o singură lungime în spatele liderului.Tehnicianul lui City a avut un mesaj clar pentru toţi cei din staff. "Pep a fost foarte clar, el nu vrea să ştie ce face Liverpool. Vrea ca toată lumea să fie concentrată pe propria performanţă şi să câştige meciul. A fost foarte strict şi a spus: 'Nu vom vorbi de ei!'", au anunţat surse din club pentru The Sun.

Liverpool, locul doi în ierarhia Premier League, va celebra cu o replică a trofeului acordat câştigătoarei campionatului, dacă va realiza această performanţă. Originalul va fi la Brighton, acolo unde va evolua liderul Manchester City. Oricum, cele două cupe sunt identice, dar există doar un exemplar autentic.

Presa engleză specifică faptul că-n alte competiţii, unde se întâlneşte o astfel de situaţie, trofeul e trimis rapid cu elicopterul în locul indicat. Dar, şefii Premier League au ales varianta cu două cupe, iar medaliile pentru învingători se află pe ambele stadioane.