Exporturile de servicii au ajuns la 3,7 mld. euro în primele două luni din 2019, plus 18%

Autor: Adelina Mihai 09.05.2019

♦ Surplusul comerţului extern cu servicii a ajuns la 1,3 mld. euro în primele două luni din 2019, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2018 ♦ Excedentul de la comerţul cu servicii acoperă mai bine de jumătate din deficitul de la comerţul extern cu bunuri.

România a exportat servicii în valoare totală de 3,75 mld. euro în primele două luni din 2019, în creştere cu 18% faţă de perioada similară din 2019, arată datele publicate de Banca Naţională a României. În acelaşi timp, importurile de servicii au crescut cu 22% în perioada ianuarie-februarie 2019, până la 2,4 mld. euro. Prin urmare, excedentul comerţului exterior cu servicii a crescut cu 10% în primele două luni din an, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2018.