După 7 ani, Michal Szczurek pleacă de la conducerea ING Bank România şi preia poziţia de director de retail la ING Asia. Olandezii încă nu au anunţat noul şef de la Bucureşti
Polonezul Michal Szczurek, 47 de ani, care a fost CEO al ING Bank România timp de aproape 7 ani, perioadă în care banca a urcat pe locul şase în topul după active, va prelua funcţia de director de retail în ING Asia, mandatul său urmând să înceapă de la 1 iulie 2019.
„În acest an, ING Bank România sărbătoreşte 25 de ani şi asta mi-a permis să mă uit în urmă nu doar la cei 7 ani petrecuţi aici, ci la tot ce au creat oamenii din ING. Şi spun creat pentru că doar prin efortul şi dedicarea lor am ajuns a şasea bancă din România, fără achiziţii externe. ING România e mai mult decât un start-up de succes, care a crescut într-o bancă serioasă şi relevantă. Am schimbat viaţa românilor făcând bankingul mai accesibil, eficient şi prietenos, am economist timpul clienţilor şi simplificat efortul lor, reuşind într-adevăr să îi susţinem să fie cu un pas înainte atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală“, spune Michal Szczurek, CEO al ING Bank România.