Ce spun datele din T1/2019: la ce discount-uri s-au tranzacţionat SIF-urile şi de ce investitorii penalizează aceste acţiuni

Autor: Liviu Popescu 18.04.2019

Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), emitenţi cu expunere de la sectorul bancar la cel hote­lier, s-au tranzacţionat la finele lunii martie din 2019 la dis­coun­turi faţă de valoarea unitară a activului net (VUAN) cu­prinse între 35% la SIF Moldova şi 62% la SIF Muntenia, po­tri­vit calculelor realizate de ZF pe baza raportărilor la bursă.

Practic un investitor poate achiziţiona acţiuni la SIF-uri chiar şi la sub jumătate din valoarea unitară a activului net, ce­ea ce indică o subevaluare a acestora, însă politica de divi­den­de inferioară companiilor din structura indicelui principal BET îi determină pe investitori să penalizeze societăţile de investiţii financiare.

Pentru a veni în susţinerea investitorilor, două SIF-uri pro­pun acţionarilor ca o a doua opţiune răscumpărarea de acţiuni, pe lângă recompensarea cu dividende, în timp ce SIF Moldova propune atât repartizarea unei cote din profi­tul pe 2018, cât şi un program de răscumpărăre, adică oferă cash dar şi maximizează valoarea deţinerii fiecărui acţionar, ceea ce implicit urcă randamentul.

Ca valoare de piaţă o singură societate din cele cinci, respectiv SIF Transilvania (SIF3), este pe plus din martie 2018 şi până la martie 2019, potrivit datelor agregate de ZF din platforma BVB.