Exporturile industriei sârbe de apărare au crescut la aproape 900 de milioane de dolari

Autor: Bogdan Cojocaru 12.04.2019

Exporturile industriei de apărare din Serbia au ajuns la 897 milioane de dolari (796 milioane euro) în 2018, sprijinite de vânzările puternice de arme de foc şi muniţie, a declarat un oficial guvernamental, citat de SeeNews. Serbia a exportat inclusiv în România. „Exporturile celor zece fabrici ale statului din industria apărării au crescut cu 14%, în timp ce valoarea totală a permiselor de export, nu numai ale celor zece companii de stat, reprezintă 897 milioane dolari“, a declarat Nenad Miloradovic, consilier al ministrului de infrastructură. Exporturile industriei de apărare din Serbia au totalizat 570 milioane de dolari în 2017, a afirmat ministrul apărării Aleksandar Vulin în mai 2018. Anul trecut, cel mai mare număr de permise a fost emis pentru exporturile către Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită, urmate de SUA, a spus Miloradovic. Un număr mare de permise a fost înregistrat şi pentru exporturile către Bulgaria, România, Belgia, Cipru şi Germania.  Noua strategie a NATO de a spori cheltuielile de apărare ale statelor membre la 2% din PIB a energizat piaţa din sud-estul Europei în condiţiile în care unele ţări şi-au mărit bugetele de până la cinci ori, a spus Miloradovic. Exporturile industriei de apărare din Serbia au crescut de patru ori între 2012 şi 2017 ca urmare a reformelor efectuate de guvern, a spus Vulin în mai.