Raiffeisen Bank România: Remuneraţia totală în 2019 a membrilor boardului va fi de maximum 465.000 euro brut

Autor: Claudia Medrega 09.04.2019

Suma totală care va putea să fie acor­dată în 2019 pentru remuneraţia mem­brilor Consiliului de Supra­veghere al Raiffeisen Bank România, care mo­nitorizează activitatea con­ducerii exe­cutive, nu va depăşi 465.000 euro, va­loa­re brută, acţionarii ur­mând să dis­cute în luna aprilie această propunere.

„Pe durata anului fiscal 2019, suma totală ce va putea fi folosită pentru remuneraţia membrilor Consi­liului de Supraveghere nu va depăşi 465.000 euro, suma brută. Comitetul de remu­ne­rare al băncii se va asigura că remu­neraţia individuală ia în considerare îndatoririle specifice ale fiecărui mem­bru. Decizia finală cu privire la dis­tri­buţia acestei sume este de com­petenţa Consiliului de Supra­veghere“, se menţionează în raportul privind re­mu­ne­raţia mem­brilor Consiliului de Supra­veghere şi ai directoratului Raiffeisen Bank, care va fi discutat de acţionari în această lună.