Angajaţii din generaţiile Y şi Z din firmele de IT, retail şi din call centere manifestă cel mai mare interes pentru beneficiile legate de sport

Autor: Mirabela Tiron 05.04.2019

„Beneficiile legate de sport au crescut în ultimii ani în preferinţele angajaţilor care folosesc soluţia de beneficii flexibile BenefitOnline.ro, ajungând în 2018 la un volum de peste 4 milioane dintr-un total de 114 milioane de lei, încadrându-se pe locul 7 în top 10 cele mai dorite beneficii pentru anul 2018

Angajaţii din generaţiile Y (vârsta între 24 – 36 ani) şi Z (18-24 ani), care lucrează în companii de IT & Software, retail, call centere & BPO sunt cei care manifestă cel mai mare interes pentru beneficii ce includ accesul la săli de fitness şi la tot ce înseamnă sport. Tot mai mulţi anga­jatori au început să le ofere salariaţilor abonamente sau reduceri la săli de fitness, pe lângă abonamentele me­di­cale la clinici private, pentru a avea salariaţi sănătoşi şi a reduce absente­ismul pe motive medicale de la locul de muncă.