CEZ România termină anul 2018 cu venituri de 529 mil. euro, în scădere cu 9% şi cu o producţie mai mică de energie, dar speră să bată vântul tare în 2019

Autor: Roxana Petrescu 01.04.2019

Cehii, care sunt cel mai puternic investitor în energia verde din România, speră că anul acesta cele 240 de turbine eoliene din Dobrogea vor genera cu 16% mai multă energie după un 2018 destul de slab.



Grupul de utilităţi ceh CEZ a terminat anul 2018 cu venituri de 13,6 mld. coroane ceheşti (529 mil. euro) din operaţiu­nile din România, în scădere cu 9% comparativ cu 2017, aşa cum reiese din datele publicate la nivel de grup.

CEZ este unul dintre cei mai pu­ter­nici distribuitori şi furnizori de ener­gie din România, controlând reţea­ua din Oltenia şi având un porto­foliu de 1,3 mi­lioane de clienţi, majoritatea casnici.

„La finalul anului 2018, 30% din portofoliul de clienţi casnici au ales CEZ ca furnizor pe piaţa concuren­ţială“, declara Ondrej Safar, directorul general al CEZ România, în cadrul unui interviu publicat în cea mai recentă ediţie a anuarului ZF Energie.