Marian Ignat, director executiv digital banking BCR: Este important ca banca să rămână în format fizic, pentru că unitatea bancară este şi o materializare a brandului

Autor: Alex Ciutacu 18.03.2019

„Nu putem ignora anumite realităţi, pentru că nu toată lumea are mobile banking şi carduri. Sunt 20-25% dintre oameni care folosesc exclusiv sucursala în relaţia cu banca.“



Digitalizarea serviciilor bancare este în derulare, iar amploarea pe care o prinde fenomenul depăşeşte orice aşteptări, însă în acest context sucursala bancară rămâne în continuare o necesitate pentru a oferi încredere clienţilor, apreciază Marian Ignat, executive director digital banking BCR.

„Nu putem ignora anumite realităţi, pentru că nu toată lumea are mobile banking şi carduri. Sunt 20-25% dintre oameni care folosesc exclusiv sucursala în relaţia cu banca. Este important ca banca să rămână în format fizic, pentru că unitatea bancară este şi o materializare a brandului. Bankingul este un busi­ness de încredere, noi tranzacţionăm în­cre­dere, nu bani“, a explicat Marian Ignat în cadrul unui eveniment organizat de KPMG la începutul lunii martie.