Huawei a intrat oficial pe piaţa de laptopuri din România cu modele care au preţuri între 3.400 şi 7.500 de lei

Autor: Adrian Seceleanu 08.03.2019

Huawei, al doilea jucător de pe piaţa locală de smartphone-uri, a intrat astăzi oficial pe piaţa locală de laptop-uri, dominată în prezent de o altă companie din China - Lenovo, primele trei modele disponibile, cu preţuri între 3.400 şi 7.500 de lei, fiind listate în reţelele magazinelor Altex, Flanco, eMAG şi Orange, dar şi la distribuitorii autorizaţi Huawei.

„Pentru început, pe piaţa din România vor fi aduse trei modele: Matebook X Pro de 13,9 inchi, Matebook 13 de 13 inchi şi Matebook D de 15,6 inchi”, au precizat pentru ZF reprezentanţii companiei.