Clienţii BRD vor putea să transfere instant bani din conturile altor bănci în conturile BRD. Suma maximă: 30.000 de lei/lună

Autor: Claudia Medrega 06.03.2019

BRD-SocGen, a treia cea mai mare bancă de pe piaţa locală după active, lansează o nouă funcţionalitate a aplicaţiei mobile - instant top-up - care permite clienţilor să transfere banii în timp real în contul BRD, din conturile deschise la alte bănci, suma maximă transferabilă fiind de 30.000 de lei pe lună.

Transferul se realizează în acelaşi mod ca o plată e-commerce, prin intermediul unui card bancar de debit, în lei, emis de o bancă din România, potrivit informaţiilor transmise de BRD.

Transferul este instant şi gratuit, iar BRD susţine că nu percepe niciun comision pentru acest tip de operaţiune.