CCR respinge sesizarea lui Iohannis pe buget, dar admite sesizarea pe plafoanele bugetare

Autor: Alexandru Costea 06.03.2019

Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea lui Klaus Iohannis pe Legea bugetului pe 2019, însă a admis obiecţia sa în legătură cu plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019.

Prima obiecţie de neconstituţionalitate pe legea bugetului a fost respinsă cu majoritatea de voturi, iar cea de-a doua obiecţie referitoare la Legea plafoanelor bugetare a fost admisă cu unanimitate de voturi.

Judecătorii CCR au motivat, după admiterea sesizării pe plafoanele bugetare, că nu a fost respectat parcursul legislativ.

Pe 22 februarie, preşedintele Iohannis a sesizat Curtea Constituţională privind Legea bugetului. Şeful statului argumentează în obiecţia de neconstituţionalitate că au fost încălcate atribuţiile şi rolul Consiliului Fiscal în procedura parlamentară a proiectului de buget, deoarece organismul trebuie să emită o opinie legată de toate amendamentele admise în dezbaterile Legislativului.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, pe 15 februarie, bugetul de stat pentru 2019.