Vladimir Putin suspendă participarea Rusiei la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare din Războiul Rece, după decizia similară a Statelor Unite

Autor: Mihai Draghici 04.03.2019

Preşedintele Vladimir Putin a semnat luni după-amiază un decret care prevede suspendarea participării Rusiei la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), după decizia similară a Statelor Unite.

"Dată fiind necesitatea de a aplica măsuri urgente după încălcarea de către Statele Unite a obligaţiilor asumate în cadrul Tratatului semnat de Uniunea Sovietică şi SUA pe 8 decembrie 1987, conformarea Rusiei cu Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare este suspendată prin acest document până când Statele Unite abordează problema încălcării obligaţiilor asumate prin Tratat sau până când Tratatul va fi anulat", se arată în decretul prezidenţial, conform agenţiei de presă Tass.

Ministerul rus de Externe va trimite o notificare formală Statelor Unite. Decretul prezidenţial intră în vigoare în momentul semnării.