JLL: Clădirile istorice din centrul Capitalei, noua ţintă a investitorilor imobiliari

Autor: Cristina Bellu 25.02.2019

Clădirile istorice din centrul Bucureştiului au devenit o nouă ţintă pentru dezvoltatorii imobiliari, în condiţiile în care disponibilitatea terenurilor pentru construcţii in aceasta zona este din ce în ce mai redusă, iar potenţialul acestui segment de piaţă este foarte mare ţinând cont de cererea ridicată pentru spaţii de birouri si pentru hoteluri moderne în centrul Capitalei, apreciază analiştii companiei de consultanţă imobiliară JLL.

“Din studiile pe care le-am făcut pe acest segment de piaţă, am identificat mai multe zone din Bucureşti unde există clădiri istorice care, prin investiţii în modernizare şi reabilitare ar putea să intre în circuitul imobiliar comercial. Printre acestea amintim Piaţa Universităţii, Centrul Vechi, Bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei şi zona Cismigiu.”, spun reprezentanţii JLL, precizând că în aceste zone există multe clădiri istorice, foarte bine întreţinute şi conservate şi care în consecinţă necesită investiţii mai reduse din partea potenţialilor cumpărători.