Jean Pierre Mustier, CEO al UniCredit: Vom pune în vânzare colecţiile noastre de artă pentru a sprijini proiecte sociale

Autor: Claudia Medrega 22.02.2019

Grupul italian UniCredit extinde în 2019 programul Social Impact Banking (SIB - Banking cu impact social) pe alte zece pieţe, inclusiv România, aplicarea urmând să fie susţinută şi prin vânzarea colecţiilor de artă ale băncii din Italia, Germania şi Austria. 

„SIB a atins rezultate importante până acum în Italia şi îl extindem acum către alte pieţe cu acelaşi scop de a privi dincolo de profitul investiţiilor noastre, pentru a atinge un impact real în societate. Vom pune în vânzare, progresiv, colecţiile noastre de artă pentru a sprijini programul, oferind totodată o parte dintre piesele de artă către muzee, dar şi investind în tineri artişti locali“, susţine Jean Pierre Mustier, CEO al UniCredit.