Economia Europei, din nou în criză: şeful băncii centrale olandeze cere BCE să fie pregătită să printeze din nou bani

Autor: Catalina Apostoiu 13.02.2019

Guvernatorul băncii centrale olandeze a declarat că Banca Centrală Europeană ar trebui să renunţe deocamdată la planul de retragere a stimulentelor lansate în perioada de criză, semn că temerile privind creşterea economică dezamăgitoare au cuprins şi cele mai optimiste cercuri ale zonei euro, notează Financial Times. Klaas Knot, candidat la poziţia de preşedinte al BCE, a declarat că banca centrală trebuie să evalueze cât de greu o duce economia înainte de a merge mai departe cu planul de retragere a programului de achiziţie de active.