O fotografie care se vede altfel după 8 ani: Proiectul de informatizare a CNAS a pornit la drum cu un buget de peste 100 mil. euro. La cât a ajuns astăzi, nu se ştie!

Autor: Adrian Seceleanu 06.02.2019

Duminică, 16 ianuarie 2011. Într-o confe­rin­ţă de presă extraordinară, Laurenţiu Duţă - pre­şedintele Casei Naţionale de Asigurări de Să­nătate (CNAS) - ieşea în faţa publicului ală­turi de Irina Socol, director general al Siveco (companie unde erau acţionari şi un fond de investiţii al gigantului american Intel şi fondul de investiţii polonezo-american Enterprise Inverstors), Radu Enache, di­rector general al Hewlett-Packard Ro­mânia (parte a gigantului american HP), şi Sorin Mîn­druţescu, di­rec­tor general al Oracle Ro­mânia (parte a gigantului american Oracle), pentru a apăra împreună, stat şi companii private, be­ne­ficiari şi furnizori ai soluţiilor software şi har­d­ware, sistemul informatic unic din sănă­tate (SIUI), după ce acesta se blocase în urma unor erori înregistrate la nivelul bazelor de date.

„Problema cu care s-a confruntat SIUI a fost remediată, acesta funcţionând în para­metrii normali. În plus, suntem siguri de fap­tul că acest tip de problemă nu va mai apărea vreodată. Remedierea sistemului in­for­matic a fost făcută fără costuri supli­men­tare“, declara la acea dată Lucian Duţă.