Caz cutremurător în Capitală: Un bărbat a murit după ce a fost împins în faţa tramvaiului de un om al străzii

Autor: Mediafax 01.02.2019

Un bărbat a murit, vineri, după ce a fost împins în faţa tramvaiului de către un om al străzii în staţia Calea 13 Septembrie din Capitală, informează STB pe pagina de Twitter. Bărbatul aştepta tramvaiul pe refugiu, când a fost lovit în lateral, în prezent liniile 1, 8, 11 şi 25 fiind deviate. 

Un accident mortal s-a produs, vineri, pe Şoseaua Progresului din Capitală, un călător, în vârstă de apriximativ 65 de ani, care aştepta în refugiu fiind împins de către un om al străzii în faţa tramvaiului, informează Societatea de Transport Bucureşti (STB, fost RATB), pe Twitter.

Incidentul s-a produs în staţia Calea 13 Septembrie.

Liniile 1, 8, 11 şi 24 de tramvai au fost deviate.

În prezent, poliţiştii cercetează împrejurările producerii accidentului, fiind prezenţi şi cei de la Serviciul Omoruri, potrivit unor surse judiciare.