Bilanţul a trei săptămâni de controale ANPC: Peste 60% dintre magazinele vizitate aveau nereguli. S-au dat amenzi de 2,2 mil. lei pentru abateri la comercializarea de produse alimentare

Autor: Mediafax 29.01.2019

În perioada 26.11 – 21.12.2018,  ANPC a desfăşurat acţiuni de control în toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti, la 1.381 operatori economici, constatându-se abateri la 872 (63%) şi a aplicat amenzi de 2.285.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

A fost verificată o cantitate de cca. 155.183 kg produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, constatându-se că cca. 21.301 kg (13,73%) nu se încadrau în prevederile legale privind protecţia consumatorilor.

Ca urmare a deficienţelor constatate au fost luate următoarele măsuri: oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 1.949 kg produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, în valoare de 29.115 lei, produse improprii consumului uman; oprirea temporară de la comercializare a cca 12.196 kg produse alimentare specifice sărbătorilor de iarnă, în valoare de 414.775 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate; aplicarea de 1084 sancţiuni contravenţionale dintre care 616 avertismente şi 468 amenzi contravenţionale în valoare de 2.285.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În cursul acţiunilor de control s-au constatat o serie de abateri: comercializarea produselor cu caracteristici organoleptice necorespunzătoare, starea ambalajelor, lipsa informatiilor obligatorii, care sa permita alegerea sortimentului dorit, înscrierea incompleta a aditivilor prin neindicarea denumirii categoriei aditivului, numelui specific si/sau a codului numeric, neînscrierea cantitatii ingredientelor care apar in denumirea sub care se vinde produsul, abateri privind inscrierea cantitatii nete sau a datei durabilitatii minimale, precum şi abateri privind afisarea pretului.