Reţeaua de magazine în franciză LaDoiPaşi a sărit de 700 de magazine, un nivel maxim istoric

Autor: Cristina Roşca 27.12.2018

Franciza LaDoiPaşi, lansată în 2012 de grupul german Metro Cash & Carry, a ajuns să numere astăzi aproape 720 de magazine, un nivel maxim istoric, potrivit datelor ZF. Grupul a anunţat anterior că vrea ca până la 2020 reţeaua să ajungă la 2.000 de unităţi partenere.

„LaDoiPaşi propune un model de afacere cu adevărat independent, durabil (...). Şi suntem bucuroşi să anunţăm că la sfârşitul lunii noiembrie 2018 franciza LaDoiPaşi număra 718 magazine tradiţionale independente de proximitate în întreaga ţară”, spune Roland Ruffing, CEO METRO Cash & Carry România.

Grupul german Metro, prezent pe piaţa locală cu 30 de magazine pe formatul cash&carry, l-a numit în vara lui 2016 pe Roland Ruffing la conducerea operaţiunilor locale de peste 1 mld. euro.