Serviciul lituanian de car sharing CityBee plănuieşte investiţii majore cu gândul la expansiune internaţională

Autor: Catalina Apostoiu 19.12.2018

Modus Group, proprietarul companiei lituaniene CityBee, poziţionează compania drept unul dintre cele mai mari servicii de car-sharing din Europa cu o investiţie majoră în flotă plănuită pentru 2019, relatează Intellinews.

Compania a lansat o licitaţie pentru achiziţia a peste 5.000 de automobile noi, de cinci ori flota actuală, în urma unei investiţii de 110 mil. de euro a Modus.

CityBee vrea să-şi crească şi flotele din Lituania şi Polonia, dar şi să pătrundă pe pieţele Letoniei şi Estoniei.