Dezastru fără precedent: Jumătate din populaţia unei ţări cu peste 200 de milioane de locuitori a fost expusă în urma unui incident de securitate naţională

Autor: Alex Ciutacu 05.01.2019

Datele personale a peste 120 de milioane de plătitori de taxe au fost expuse şi valabile online timp de mai multe săptămâni, potrivit ZDNet.

Un server care conţine numerele unice de identificare ale plătitorilor de taxe din Brazila a fost expus în urma unui incident de securitate cibernetică, ceea ce aduce riscuri pentru aproximativ 120 de milioane de persoane.

Codurile numerice fiscale, cunoscute drept Cadastro de Pessoas Fisicas (CPF), sunt emise de Rezerva Federală din Brazilia pentru fiecare cetăţean şi plătitor de taxe din ţară şi sunt legate de aspecte precum istoricul de credit şi de debit şi până la date legate de foşti şi actuali angajatori.

Potrivit firmei de securitate InfoArmor, care a descoperit incidentul, breşa a afectat 57% din populaţia Braziliei, şi a apărut din cauza unei erori de configurare efectuate la începutul anului.

După ce au examinat serverul, specialiştii au descoperit că fişierul „index.html” a fost redenumit în „index.html_bkp”, ceea ce a lăsat baza de date deschisă pentru oricine ştia numele fişierului.