Microsoft reuşeşte să închidă şedinţa de vineri drept cea mai valoroasă companie publică a lumii

Autor: Dan Grigore Ivan 03.12.2018

Microsoft a înregistrat vineri o apreciere a valorii de piaţă de 0,64%, iar pe fondul scăderii Apple, a reuşit să urce pe primul loc la capitolul capitalizării bursiere, figurând cu 851 miliarde dolari, cu 3,5 miliarde dolari mai mult decât producătorul iPhone şi devenind astfel cea mai valoroasă companie listată de pe planetă. 

Rivalitatea dintre cele două companii de tehnologie americană datează încă din anii ’80 şi a fost marcată atât de o dominaţie autoritară a Microsoft, până în 2007, cât şi de urcarea fulminantă a Apple după apariţia iPhone-ului, ce i-a permis să depăşească la o diferenţă ce ajunsese cândva şi la câteva sute de miliarde dolari valoarea de piaţă a companiei fondate de Bill Gates şi Paul Allen în 1975.