Ministerul Sănătăţii a făcut o listă cu 243 de medicamente care nu trebuie să lipsească din România. Vaccinurile şi imunoglobulina, printre medicamentele de pe listă
După publicarea acestei liste, ministerul Sănătăţii va pune în dezbatere public un ordin de ministru care va cuprinde medicamentele de interes strategic, urmând ca baza legală să fie modificată pentru a se asigura în mod continuu medicamentele în funcţie de nevoile pacienţilor.
„Procesul de elaborare a listei de medicamente strategice a durat mai bine de trei luni şi a implicat toţi profesioniştii comisiilor de specialitate, care au redactat lista de medicamente de interes strategic specifică propriei arii de interes terapeutic, centralizarea si forma finală a documentului realizându-se de către Comisia de Farmacologie Clinică”, potrivit unui comunicat de presă al ministerului Sănătăţii.
În 2017 România s-a confruntat cu lipsa vaccinului ROR (rubeolă, rujeolă, oreion) din cabinetele medicilor de familie şi din farmacii, iar anul acesta o altă criză a zguduit sistemul sanitar românesc, după ce pacienţii cu afecţiuni autoimune, sensibili la o simplă răceală nu au mai avut imunoglobulina, substanţa administrată în astfel de cazuri. Pe lista elaborată de Ministerul Sănătăţii apar şi medicamente pentru bolnavii oncologici, citostatice, medicamente la care au fost de asemenea probleme în ceea ce priveşte accesul pacienţilor.